Acum pot sa spun din toata inima ca l-am iertat pentru tot, chiar pentru tot, si intr-un fel cam ciudat, il inteleg, stiu ca tot ce a facut a fost pentru ca a crezut ca ne va aduce fericirea. Dar ce destin crud, a facut ca drumurile sa ni se separe asa repede, cand trebuia sa fim cei mai fericiti, si mai ales sa fim impreuna pentru totdeauna.
Dar nu mai conteaza acum! Acum nu mai suntem NOI, suntem doar TU si EU... Tu cu alta, iar eu... doar eu, si imi este bine asa, trebuie sa imi fie bine!
Sunt fericita! Pentru ca stiu ca si el este fericit, chiar daca nu alaturi de mine, l-am vazut zambind asa cum nu a mai facut-o de mult timp, si recunosc, ii e mai bine fara mine, impreuna nu am fi putut fi fericiti, mereu am avea cate ceva de ne reprosat unul altuia.
Nu am stiut sa am incredere, si imi pare rau. Mereu am avut problema asta, si anume nu ma pot increde in oameni, mai mereu am impresia ca in spatele vorbelor frumoase se ascunde ceva, si mai mereu mi s-a dovedit ca am dreptate.
Mi-e dor de vremurile de mult apuse, dar stiu ca nu le mai pot trai niciodata, si ce proasta am fost atunci, nu am apreciat ce aveam pana nu am pierdut, si da, am avut tot ce isi poate dori o fata.
L-am pierdut pe EL, mi-am pierdut familia, cei mai buni prieteni, pana si pe mine m-am pierdut. Nu mai sunt cum eram, candva radiam de fericire, iar acum afisez doar un zambet fals... Ce altceva mai am de pierdut?
Dar zambesc pentru ca imi este dor de soare,
de lumina, de viata!
Mi-e dor sa traiesc si sa ma simt bine in pielea mea...
