Dupa fix un an de cand nu mai sunt "printesa" ta, am devenit "scumpa" ta colega de munca, dar ai putea sa imi spui si sefa, penrtu ca asta iti sunt.
Tu m-ai indemnat sa fac dreptul, deci e meritul tau, iar de acum inainte voi avea grija sa iti fac viata amara, defapt deja am inceput, doar ti-am "furat" postul, care nu a fost niciodata al tau.
Aveam sanse egale, dar "cineva" a avut grija ca tu sa nu ajungi la timp. Nu m-a interesat sa castig eu neaparat, am vrut doar sa pierzi tu, nu mi-ar fi pasat daca ar fi reusit altcineva, insa ce intorsatura i-au lucrurile. Oare cum de nu ai observat mai repede ca ai pana la toate rotile de la masina? Trebuia sa fii mai atent, dar probabil tu deja ai sarbatorit sccesul cu o seara inainte. Deci felicitari! O sa ramai pe acelasi post pana o sa iti dai demisia! Si te asigur ca o sa o faci curand.
Apropo, multumesc pentru felicitari! Mi-ai spus ca acest post trebuia sa fie al tau, de ce? Erau mai multi concurenti, nu doar noi doi, doar ca tu ai fost eliminat din start pentru ca nu ai ajuns la timp, nu e vina mea.Cred ca iti dai seama ca a sosit timpul sa reglam niste conturi mai vechi, nu?
Ma bucur ca se amuza copios noii colegii (pentru mine) pe seama faptului ca a intarziat, el, care era atat de sigur ca va castiga, care spunea ca e cel mai pregatit dintre toti, nici macar nu a ajuns la timp pentru examen. Asta e! Ma bucur pentru el.
In ochii mei, a decazut rau de tot, dar asta a fost alegerea lui. Nu o sa mai incerc sa il schimb, insa m-a dezamagit, dar daca el e multumit, sa fie sanatos!
Acum ne vedem zilnic, inca ii ador privirea, cu toate ca acum ma priveste cu ura. Are motive? Eu nu cred si nici nu imi pasa.
As vrea sa stie ca nu imi este, nici nu mi-a fost tocmai usor sa trec singura prin toate astea, ca ma lasat cand aveam mai mare nevoie de el, imi pare rau ca a ales asta, si nici macar nu mi-a dat nici macar un motiv pentru ce facuse, dar acum e timpul sa afle ce a avut de pierdut. Poate am fost prea naiva, crezusem orbeste in el si ma doare enorm cand imi amintesc ca odata ii pasa de mine si de sentimentele mele (cel putin asta cred), dar e prea tarziu pentru scuze si iertare, degeaba incerc sa iert, sufletul nu ma lasa, oricat de intense ar fi fost sentimentele, dupa cate mi-a facut, au inceput sa se stinga. Imi pare rau ca au ramas atatea lucruri nespuse care s-au pierdut si ca a ramas doar cenusa din ele, inca acum as vrea sa ii spun doar ca datorita lui ma lupt sa raman rece si indiferenta pentru ca s-a jucat cu mine exact cum m-a durut cel mai tare, si ca in acesti ani in care nu a fost langa mine m-am schimbat enorm, ce era din mine a ramas doar un gol imens de care nu as vrea sa imi mai aduc aminte niciodata.
Candva ma cunoscut foarte bine, stia ce simt doar cand ma privea in ochi, dar am invatat sa disimulez, nu ma mai poate citi doar uitandu-se in ochii mei, nu a putut sa imi citeasca ura, m-a vazut doar fericita, zambind, nu ai vazut tristetea din spatele zambetelor si nu a vazut nici ca zambetele erau false, dar ma bucur ca in sfarsit mi-am revenit, zambesc, rad, dar am si zile in care imi amintesc cum eram, amintirile ma coplesesc, ma dor enorm, si as vrea sa le streg cu buretele pe toate, dar inima nu vrea sa uite, insa acum imi este foarte bine asa, in ciuda faptului ca vroiam altceva pentru mine, chiar imi e bine. Acum cea mai importanta persoana din viata mea sunt eu. Stiu ca inceputul job-ului reprezinta un nou inceput pentru mine, si implicit o sa fiu mai aproape de el insa voi putea sa ii "multumesc" pentru tot ce mi-a facut. O sa aiba parte de muuulte surprize cat timp lucreaza alaturi de mine, promit!
Am pierdut trecutul, insa mi-a mai ramas viitorul!
