Lacrimi ramase

luni, 29 august 2011

Odihniti-va in pace!

Maine se implinesc 3 ani de la moartea parintilor mei, si o simt de parca s-ar fi intamplat ieri, ma simt la fel de vinovata ca atunci...
Ma doare enorm ca am fost invinuita de moartea lor, dar pana si eu simt asta, si cred ca v-oi trai cu sentimentul acesta de vinovatie pentru totdeauna.
Imi pare rau ca nu am fost acolo cand au murit si cand i-au ingropat, cand am ajuns nici macar nu stiam ce se intamplase, dar nu am nici o vina, e adevarat ca am preferat sa plec cu El, dar ei au fost cei care mi-au cerut sa fac asta si mi-au spus ca nu mai sunt fiica lor, ca nu vor sa mai stie nimic de mine vreodata, ce puteam face, mi-am facut bagajul si am plecat.
Nu caut scuze, nici nu incerc sa justific ceva, dar habar nu am ce as mai putea face sa nu ma mai simt asa vinovata. Stiu ca poate nu am dreptul nici macar sa imi cer iertare, dar nu exista zi in care sa nu ma rog Lui Dumnezeu sa ma ierte si sa faca o minune sa am din nou parintii langa mine, dar stiu ca nu se mai poate face nimic. Mi-ai da jumatate din viata sa ii mai am macar o zi langa mine, au ramas prea multe lucruri nespuse, neclarificate, si as vrea sa le clarificam.
Si acum, dupa atata timp, inca mai am cosmaruri, ii visez spunandu-mi ca ma urasc si ca sunt o fiica rea care face mereu alegeri gresite, si ma trezesc mereu plangand, iar in urmatoarea zi trebuie sa imi pun o tona de machiaj pe fata ca sa nu isi dea seama colegii de cearcanele pe care le am dupa noptile nedormite.
Am sa traiesc cu aceste triste amintiri o viata intreaga, si e trist si dureros faptul ca nu voi scapa de aceasta durere niciodata!

                         Dragii mei parinti,                         
va rog iertati-ma ca nu mai sunt de mult timp fetita voastra jucausa si mereu zambitoare, stiu ca nimic nu mai poate fi cum a fost...
Mi-e dor de voi, va rog, de acolo de unde sunteti, sa aveti grija de mine si sa ma iertati pentru tot!
 Odihniti-va in pace!

17 comentarii:

  1. E trist ce-am citit pana acum!Imi pare rau...!
    Să stăm puţin şi să ne gândim de ce suntem noi trişti la moartea unui om apropiat? De ce plângem şi ni se pare că lumea se sfârşeşte în acel moment şi parcă am vrea şi noi să îl însoţim pe cel drag în moarte? În primul rând plângem pentru că ne despărţim de cineva drag, apoi plângem pentru că nu înţelegem ce este moartea şi nu ştim ce se va întâmpla cu noi când părăsim acest pământ.
    Oare asta este omul? O floare care dispare la prima boare de vânt sau un abur efemer? Oare după aceasta ne aşteaptă nefiinţa, inexistenţa eternă?

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi pare rau pt tine si prin ceea ce ai trecut! Comunicarea, intelegerea si increderea sunt elementele de baza. Eu zis sa nu te mai consideri vinovata pentru asta cu toate ca te doare. Dumnezeu sa aibe grija de ei!

    RăspundețiȘtergere
  3. *FRENCH.KISS nu stiu ce urmeaza dupa moarte, dar cel mai rau imi pare ca ne-am despartit certati, suparati... un singur lucru sper, si anume ca ei sa vada regretele mele, si, de acolo de unde sunt, sa ma ierte. Multumesc pentru ca esti aici!


    *Goda multumesc! si eu vreau sa nu ma mai consider vinovata, dar asta simt, nu stiu ce pot face sa schimb asta

    RăspundețiȘtergere
  4. Hey, am...nu sunt in masura sa judec ce ai facut, dar se vede in cuvintele tale ca treci prin iad, te simti vinovata cand defapt nu esti, nu o mai face , parintii tai te-au iertat , pentru ei cu toate greselile pe care le faci bune sau rele nu conteaza esti fiica lor si te iubesc asa cum esti si chiar daca si ei spun, toate cuvintele la nervi, toate greselile din suparare, ei inca te iubesc, teau iubit atunci te iubesc si acum..si chiar daca nu stiu sigur cred ca de acolo de unde sunt ei, iti inteleg durerea si te-au iertat de mult. Ai grija de tine

    RăspundețiȘtergere
  5. *SuicidePoison nu stiu daca m-au iertat, pentru ca, cu o luna inainte sa moara, mi-au spus ca nu mai sunt fiica lor, ca nu o sa ma ierte niciodata, iar in acel timp nu s-au interesat deloc de mine... nici nu mai stiu ce sa cred, mi-ar fi placut sa nu se intample asa...
    multumesc pentru sfat!

    RăspundețiȘtergere
  6. Parintii spun multe la nervi, crede-ma nu as putea sa enumar de cate ori mama mia spus ca sunt buna de nimic sau ca mai bine nu mai fi nascut sau ca nu mai vrea sa fie mama mea...:))) amuzant insa ca tot ea imi poarta grija uneori fara sa stiu eu ;) poate asa au facut si parintii tai, dar e trist ca nu ai cum sa afli acum acest lucru.. totusi cu placere, >:D< si multumesc si eu pentru incurajare;)

    RăspundețiȘtergere
  7. *SuicidePoison e adevarat ca spun multe la nervi, dar nu cred ca parintii tai te-au dat afara din casa si ca au spus ca nu vor sa te mai vada vreodata, si pe langa asta nici macar nu m-au sunat deloc in acea luna, iar cand ii sunam eu, raspundeau si imi auzeau vocea, imi inchideau in nas... :) >:D<

    RăspundețiȘtergere
  8. Daca parintii tai nu vroiau ca le mai fii fiica poate nu te lasau pe pamant.Asa ei te pazesc de sus si iti sunt ca ingerii pazitori si te apara pentru ca iti sunt PARINTI.Nu stiu exact despre ce e vorba dar iti suntem aproape.:*

    RăspundețiȘtergere
  9. Anka...cu siguranta parintii tai vad deja regretele tale si sunt sigur ca te-au iertat!Ei te-au iubit si te vor iubi in continuare si vegheaza in continuare asupra ta.
    Multumesc si eu tie,si voi fi langa tine mereu,sa te citesc cu drag si sa-ti impartasesc din experienta mea,din sfaturile si vorbele mele...te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  10. *Maria S. si FRENCH.KISS va multumesc pentru sfaturi si pentru ca sunteti alaturi de mine :)

    RăspundețiȘtergere
  11. ce trist :|...
    oricat te-ai ruga lui DUmnezeu sa-ti aduca parintii inapoi nu o va face...
    Bunica mea,mama tatalui meu a murit cand tata avea 9 ani.
    Din acea zi tata se roaga mereu,fiecare zi sa o aduca inapoi,dar nu se poate.
    Eu ii multumesc lui Dumnezeu din tot sufletul ca am parintii si sora langa mine :(.

    Si fii mai vesela...si...te rog ,daca vrei sa schimbi aspectul blogului.:)
    :*

    RăspundețiȘtergere
  12. trecerea dincolo... nu este placuta nimanui...dar este inevitabila si ea vine mai devreme sau mai tarziu, in moduri diferite...
    sentimentul de vinovatie, ar trebui sa nu mai existe, din momentul in care ti-ai cerut iertare... poate.. vei zice ca, nu ai primit-o, ca ai cerut-o prea tarziu... dar nu voi fi de acord cu tine... si voi sustine in continuare ca, solicitarea iertarii, in mod sincer, aduce liniste sufleteasca... pentru ca iertarea, in final, vine de la Dumnezeu...
    imprieteneste-te cu Dumnezeu... si el va darui pacea sufletului tau...
    traiete frumos... pentru tine ,frumos... in asa fel incat, daca parintii ar fi langa tine, sa fie mandrii de tine...
    pastreaza-le amintirea frumoasa... si iarta-i...
    de cele mai multe ori, in viata, copii au ocazia sa ierte mai mult pe parinti, decat parintii pe copii... pentru ca, in realitate si in esenta, parintii gresesc mai mult...
    sa iti fie bine... asa iti doresc... ba chiar si mai mult...
    ovi
    PS: iertare, ca am scris asa de mult...

    RăspundețiȘtergere
  13. *oovi foarte frumos ai scris, iti multumesc :)

    RăspundețiȘtergere
  14. nic eu n-am fost acolo langa tatal meu si o regret in fiecare clipa cand ma gandesc la el..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cel mai tare doare faptul ca stii ca nu poti sa faci nimic in privita asta. Ce bine ar fi daca am putea da timpul inapoi...

      Ștergere
  15. Drumul catre Iad e pavat cu intentii bune. Vindecarea va fi grea,iar timpul este singurul care poate aduce macar cadru de liniste

    RăspundețiȘtergere