Schimbari?

Am plecat din nou, pe un drum pe care aparent imi va fi mai bine. Nu stiu unde o sa ajung, sau cat va dura drumul ce trebuie parcurs, dar mi s-a promis ca acolo voi uita de cele intamplate in trecut, mi s-a promis ca acolo voi gasi persoane care imi vor intelege viata si ma vor ajuta sa trec peste si sa zambesc din nou. Alaturi de ei o sa incep o noua viata, foarte diferita de cea pe care o las in urma.
Un loc nou, in care nu exista amintiri, lacrimi sau durere; locul in care inimile tulburate se linistesc si sufletele zdrobite isi gasesc linistea.
Oh, cat imi doresc sa treaca timpul mai repede, sa ajung cat mai curand la locul promis, in care nu mai este nevoie sa ma machiez pentru a acoperi cearcanele de le noptile nedormite, ele nu vor mai exista, sau sa afisez mereu acelasi zambet fals pentru a nu fi intrebata de ce sunt trista. Insa timpul nu trece, el ramane, la fel ca si gandurile, doar noi trecem prin timp, iar daca trece, o face in defavoarea noastra.
Cu toate ca mi-am dorit enorm sa dau timpul inapoi, acum as vrea sa il fac sa treaca mai repede.
Aceasta hotarare de a pleca, de a lasa definitiv trecutul in urma nu am luat-o nu numai pentru binele meu, ci mai ales pentru binele "LUI". Nu mai puteam trai asa, iar in momentul de fata, aceasta schimbare era necesara, dar trebuia sa ma horatasc sa i-au aceasta decizie de a pleca din nou, decizie pe care nu am voie sa o regret.

Trebuie sa las trecutul in urma, sa il uit, si sa imi urmez viitorul, cu orice imi rezerva acesta.

Gata cu cosmarurile?

In ultimele zile nu am mai avut cosmaruri, iar azi-noapte l-am visat pe EL. Mi-a spus ca ii este dor de clipele petrecute impreuna si ca inca ma asteapta.
Mi-e dor de clipele cand era alaturi de mine, inca imi este dor, dupa atata timp nu il pot uita, dar pe cat de mult il iubesc, la fel de tare il si urasc, nu am sa uit niciodata ca a fost o parte din inima mea si mereu am sperat ca am sa pot trece peste, ca o sa fie din nou in viata mea, dar nu am reusit.
Am lasat in urma multe vise si amintiri ce inca nu au murit, au ramas acolo undeva, in sufletul nostru, gata sa iasa la suprafata, dar mandria le impiedica. EL nu poate sa treaca peste faptul ca parintii mei nu l-au acceptat, iar eu nu ii pot ierta minciunile.
Am trecut peste multe impreuna, si uneori chiar cred ca m-a iubit, El asa spune, si, chiar daca mi-a facut mult rau, as vrea sa il mai tin o data de mana, sa ii sarut pentru ultima data buzele, sa simta cat de mult l-am iubit, iar apoi sa plec si sa nu il mai vad niciodata, dar ce pacat ca suntem colegi si ca ne vedem in fiecare zi, dar ne comportam ca niste necunoscuti, sau daca trebuie neaparat sa conversam, eu sunt cea care vorbeste, iar el ma afirma mereu. Imi place ca inca mai am un efect asupra lui, ma distreaza ca atunci cand nu sunt prin preajma, vorbeste, rade, se distreaza, glumeste cu ceilalti, dar cand apar e ca un mielusel in preajma mea, nu vorbeste aproape nimic. Nimeni nu stie ca ne-am cunoscut inainte (am facut cunostinta in prima mea zi de munca), lui ii e frica sa nu afle cineva de trecutul nostru impreuna, de tot ce mi-a facut, stie ca in felul acesta si-ar pierde serviciul, dar nu as avea puterea sa spun tot ce s-a intamplat, a trecut ceva timp, dar ranile sunt inca deschise si dor atat de tare, nu pot sa pun sare pe rana, nu cred ca as rezista.
Iar daca e sa fim impreuna, poate o sa fim, dar intr-o alta viata o sa primeasca inca o sansa...

Se aseaza o bariera in sufletul meu care ma face ca incetez a trai prezentul...

Inchid ochii si ma arunc in spatiul viselor intunecate!

Odihniti-va in pace!

Maine se implinesc 3 ani de la moartea parintilor mei, si o simt de parca s-ar fi intamplat ieri, ma simt la fel de vinovata ca atunci...
Ma doare enorm ca am fost invinuita de moartea lor, dar pana si eu simt asta, si cred ca v-oi trai cu sentimentul acesta de vinovatie pentru totdeauna.
Imi pare rau ca nu am fost acolo cand au murit si cand i-au ingropat, cand am ajuns nici macar nu stiam ce se intamplase, dar nu am nici o vina, e adevarat ca am preferat sa plec cu El, dar ei au fost cei care mi-au cerut sa fac asta si mi-au spus ca nu mai sunt fiica lor, ca nu vor sa mai stie nimic de mine vreodata, ce puteam face, mi-am facut bagajul si am plecat.
Nu caut scuze, nici nu incerc sa justific ceva, dar habar nu am ce as mai putea face sa nu ma mai simt asa vinovata. Stiu ca poate nu am dreptul nici macar sa imi cer iertare, dar nu exista zi in care sa nu ma rog Lui Dumnezeu sa ma ierte si sa faca o minune sa am din nou parintii langa mine, dar stiu ca nu se mai poate face nimic. Mi-ai da jumatate din viata sa ii mai am macar o zi langa mine, au ramas prea multe lucruri nespuse, neclarificate, si as vrea sa le clarificam.
Si acum, dupa atata timp, inca mai am cosmaruri, ii visez spunandu-mi ca ma urasc si ca sunt o fiica rea care face mereu alegeri gresite, si ma trezesc mereu plangand, iar in urmatoarea zi trebuie sa imi pun o tona de machiaj pe fata ca sa nu isi dea seama colegii de cearcanele pe care le am dupa noptile nedormite.
Am sa traiesc cu aceste triste amintiri o viata intreaga, si e trist si dureros faptul ca nu voi scapa de aceasta durere niciodata!

                         Dragii mei parinti,                         

va rog iertati-ma ca nu mai sunt de mult timp fetita voastra jucausa si mereu zambitoare, stiu ca nimic nu mai poate fi cum a fost...

Mi-e dor de voi, va rog, de acolo de unde sunteti, sa aveti grija de mine si sa ma iertati pentru tot!

 Odihniti-va in pace!

Un miracol?

Oare e posibil? In cautarea razbunarii sa fi gasit alta iubire? Nu prea imi vine sa cred, dar asta poate m-ar face fericita. In EL am gasit o bucata din mine pe care o credeam pierduta. Acest strain, sa-i zic asa, imi spune ca ii sunt draga si ca nu ii pasa ce a fost intre mine si celalalt, nu ii pasa de nimic din trecut, si ca doar prezentul conteaza. Asa sa fie? Sa nu ii pese?
O sa ii dau o sansa, cine stie, poate iese ceva, sau daca nu, macar o sa il enervez putin pe fostul, oricum dragostea nu ma mai interesiaza acum, forta razbunarii ma ajuta sa merg inainte cu fruntea sus si sa infrunt totul.
Nu mai sunt genul care plange in perna, acum in loc sa fac asta, ma razbun, nu am de ales alt drum.
Nici el, nici altcineva nu ii va lua vreodata locul, dar poate acesta, un simplu pasager prin viata mea v-a deschide portile spre noi drumuri.

Prin ochii acestui strain sa fi gasit calea catre acea EU care disparuse?

Este un drum foarte lung, dar nu conteaza...

Ceva nou in viata mea

Dupa fix un an de zile se intampla! Cum e posibil?
Dupa fix un an de cand nu mai sunt "printesa" ta, am devenit "scumpa" ta colega de munca, dar ai putea sa imi spui si sefa, penrtu ca asta iti sunt.
Tu m-ai indemnat sa fac dreptul, deci e meritul tau, iar de acum inainte voi avea grija sa iti fac viata amara, defapt deja am inceput, doar ti-am "furat" postul, care nu a fost niciodata al tau.
Aveam sanse egale, dar "cineva" a avut grija ca tu sa nu ajungi la timp. Nu m-a interesat sa castig eu neaparat, am vrut doar sa pierzi tu, nu mi-ar fi pasat daca ar fi reusit altcineva, insa ce intorsatura i-au lucrurile. Oare cum de nu ai observat mai repede ca ai pana la toate rotile de la masina? Trebuia sa fii mai atent, dar probabil tu deja ai sarbatorit sccesul cu o seara inainte. Deci felicitari! O sa ramai pe acelasi post pana o sa iti dai demisia! Si te asigur ca o sa o faci curand.
Apropo, multumesc pentru felicitari! Mi-ai spus ca acest post trebuia sa fie al tau, de ce? Erau mai multi concurenti, nu doar noi doi, doar ca tu ai fost eliminat din start pentru ca nu ai ajuns la timp, nu e vina mea.Cred ca iti dai seama ca a sosit timpul sa reglam niste conturi mai vechi, nu?
Ma bucur ca se amuza copios noii colegii (pentru mine) pe seama faptului ca a intarziat, el, care era atat de sigur ca va castiga, care spunea ca e cel mai pregatit dintre toti, nici macar nu a ajuns la timp pentru examen. Asta e! Ma bucur pentru el.
In ochii mei, a decazut rau de tot, dar asta a fost alegerea lui. Nu o sa mai incerc sa il schimb, insa m-a dezamagit, dar daca el e multumit, sa fie sanatos!
Acum ne vedem zilnic, inca ii ador privirea, cu toate ca acum ma priveste cu ura. Are motive? Eu nu cred si nici nu imi pasa.
As vrea sa stie ca nu imi este, nici nu mi-a fost tocmai usor sa trec singura prin toate astea, ca ma lasat cand aveam mai mare nevoie de el, imi pare rau ca a ales asta, si nici macar nu mi-a dat nici macar un motiv pentru ce facuse, dar acum e timpul sa afle ce a avut de pierdut. Poate am fost prea naiva, crezusem orbeste in el si ma doare enorm cand imi amintesc ca odata ii pasa de mine si de sentimentele mele (cel putin asta cred), dar e prea tarziu pentru scuze si iertare, degeaba incerc sa iert, sufletul nu ma lasa, oricat de intense ar fi fost sentimentele, dupa cate mi-a facut, au inceput sa se stinga. Imi pare rau ca au ramas atatea lucruri nespuse care s-au pierdut si ca a ramas doar cenusa din ele, inca acum as vrea sa ii spun doar ca datorita lui ma lupt sa raman rece si indiferenta pentru ca s-a jucat cu mine exact cum m-a durut cel mai tare, si ca in acesti ani in care nu a fost langa mine m-am schimbat enorm, ce era din mine a ramas doar un gol imens de care nu as vrea sa imi mai aduc aminte niciodata.
Candva ma cunoscut foarte bine, stia ce simt doar cand ma privea in ochi, dar am invatat sa disimulez, nu ma mai poate citi doar uitandu-se in ochii mei, nu a putut sa imi citeasca ura, m-a vazut doar fericita, zambind, nu ai vazut tristetea din spatele zambetelor si nu a vazut nici ca zambetele erau false, dar ma bucur ca in sfarsit mi-am revenit, zambesc, rad, dar am si zile in care imi amintesc cum eram, amintirile ma coplesesc, ma dor enorm, si as vrea sa le streg cu buretele pe toate, dar inima nu vrea sa uite, insa acum imi este foarte bine asa, in ciuda faptului ca vroiam altceva pentru mine, chiar imi e bine. Acum cea mai importanta persoana din viata mea sunt eu. Stiu ca inceputul job-ului reprezinta un nou inceput pentru mine, si implicit o sa fiu mai aproape de el insa voi putea sa ii "multumesc" pentru tot ce mi-a facut. O sa aiba parte de muuulte surprize cat timp lucreaza alaturi de mine, promit!

Am pierdut trecutul, insa mi-a mai ramas viitorul!

Razbunarea e aproape de tine!

Credeai ca totul este la fel, ca nimic nu este schimbat si ca inca stau ca proasta asteptand sa te intorci la mine... Si eu credeam acelasi lucru, pana azi, cand m-ai cautat si ti-ai cerut iertare, mi-ai promis ca daca ma intorc la tine, o sa te schimbi, o sa fii cum vreau eu sa fii. In prima faza m-am gandit ca in sfarsit ti-ai dat seama de raul pe care il faci, in primul rand tie, iar apoi celor care te iubesc, dar nu mai am incredere in tine, ti-a luat prea mult timp sa iti dai seama ca gresesti... Stiu ca inca te iubesc, dar ceva m-a oprit, ceva mi-a soptit sa nu mai cred ce imi spui, sa nu te iert si sa nu ma impac cu tine. Ce minune! asa-i? :)) Pana mai ieri ma rugam sa te intorci la mine, iar acum, cand ai facut-o, nu te mai vreau. Dupa cum vezi, viata a luat alte intorsaturi...
Ce ironie! Acum imi doresc cu ardoare sa ma razbun, sa te vad suferind asa cum am suferit si eu din cauza ta! Vreau sa te vad ingenunchi, cerandu-mi ajutorul, implorandu-ma sa fac ceva pentru tine, nici atunci nu cred ca voi fi multumita, dar nu te pot ierta si nici nu pot uita ca ai calcat in picioare anii cei mai frumosi ai vietii mele, si de parca asta nu ar fi fost de ajuns, tot din cauza ta mi-am pierdut familia si prietenii cand eram doar o adolescenta, in peroada cand aveam mai mare nevoie de ei. Razbunarea nu o sa recompenseze durerea din suflet si nici nu o sa imi aduca familia inapoi, dar macar o sa stiu ca ai platit, cam ieftin ce-i drept, caci oricat ai suferi tu, tot nu ar fi de ajuns.
Sunt constienta ca dorinta de razbunare nu imi face bine, dar nu pot uita ca tie nu ti-a pasat ca am renuntat la tot ce aveam mai scump pe lume, doar pentru tine. Candva eram altfel, dar acum orgoliul meu este mai presus de iubire.
Gandul razbunarii este singurul care imi mai da energie si speranta, este singurul care ma mai tine in viata. Pierderea familiei, prietenilor, inocentei si viselor de adolescenta nu pot sa ramana neplatite.

Forta iubirii este puternica, dar forta razbunarii este si mai puternica.

Iubitule, iti promit ca vei plati pentru tot!     

Cu drag, Printesa ta! 

Scrisoare netrimisa

Au trecut multe zile... Ma intreb unde esti? Ce mai faci? Cu ce curve iti mai pierzi noptile?
A trecut mult timp de cand nu te-am vazut... Mi-e dor de tine, de noi, de zilele cu soare petrecute impreuna. Pacat ca acum ploua. Ma doare sa te stiu departe, dar si mai tare ma doare sa stiu ca cel pe care iubeam, cel caruia i-am dedicat intreaga mea tinerete, a murit... ti-am mai spus, si iti repet: nu mai esti cine erai, nu mai esti cel pe care il iubeam candva!!! Nimeni nu o sa iti ia vreodata locul si nimeni nu este cum ai fost tu. Mereu vei avea un loc aparte in inima si sufletul meu. E ploaie, vant, tunete si fulgere, si un viscol puternic care nu cred ca poate fi oprit de altcineva inafara de tine, tu cel de atunci, cel pe care il iubesc si de care imi este enorm de dor, dar nu mai existi... te-ai pierdut si tu printre droguri, alcool, curve si bani. Spuneai ca nu o sa fii niciodata asa, mare mincinos poti fi!!! Nici prin gand nu imi trecea ca ai sa fii vreodata asa, exact opusul celui care erai, si dupa cum vezi m-am inselat... degeaba incerc sa ma mint ca nu imi pasa, ca o sa pot trece repede peste asta. Impreuna am trecut peste multe, repet, IMPREUNA, singura nu pot sa trec peste, am nevoie de tine, stiu ca nu m-ai uitat! Te implor intoarce-te la mine!!!
Am incercat sa te uit, am iesit si cu alti baieti, am pierdut si eu noptile prin cluburi cu fetele sau cu cel care era cica prietenul meu, dar cand te-am intalnit in acea noapte beat si cu alta de mana, o curva careia cred ca nici nu ii stiai numele, am simtit ca mor. Eram constienta ca nu simti nimic pentru ea, ca e doar o aventura de o noapte si ca maine poate nici nu o sa o recunosti cand o vezi pe strada, dar oricum ma doare. Imi pasa de tine... dar asa nu mai rezist!!!
Nu vreau sa te mai vad cu altele, stiu ca nici tu nu m-ai uitat si sper ca nu ma vei uita vreodata, nu vreau sa ma mai prefac ca nu imi pasa, sau sa ies cu altii. Stiu ca nu o sa pot fi cu nimeni vreodata inafara de tine, si stiu ca niciodata nu te voi uita, dar nu mai vreau sa traiesc din amintiri...
Te implor, trezeste-te la realitate! Intoarce-te la mine! Stiu ca acel baiat pe care il iubesc e undeva in tine si te roaga sa ii permiti sa iasa din nou la suprafata... Nu pot sa ma mai mint ca nu imi pasa, nu pot trai fara tine! Te implor intoarce-te la mine si reda-mi lumina si zambetul de altadata!

Cuvintele pe care nu o sa i le spun niciodata...

Nu vreau sa fiu asa, dar... TREBUIE!

Stiu cine sunt, stiu cine am fost, si cine am devenit...

Pentru ei totul a ramas la fel, dar nu si pentru mine!
Deseori stau si ma gandesc cum as putea da timpul inapoi, sa pot sa imi indrept greselile sau poate as face doar sa nu fiu intr-un anumit loc la un moment dat. Stiu ca nu se poate... dar totusi, nu inteleg de ce? de unde atatea zambete false, atatea priviri pline de ura, miile de cuvinte rele aruncate fara rost, invidia, minciunile... care este motivul? nu inteleg, si probabil nu cred ca voi intelege vreodata aceste lucruri si mai ales facute fara nici un motiv. Eu niciodata nu mi-am bagat nasul in problemele altora si nici nu am barfit pe nimeni pe la spate, daca am ceva de iti spus, iti spun in fata, si de aceea pretind sa fiu lasata in pace. Nu ma deranjeaza ce vorbeste sau ce face lumea, insa ma deranjeaza faptul ca falsitatea, minciunile, lasitatea, indiferenta fata de cei din jur ne caracterizeaza pe toti, si cand zic pe toti, ma refer si la mine.

Eu nu eram asa, eram buna, calda, iubitoare, aveam incredere in oameni,mereu zambitoare, dar ati reusit sa ma schimbat. Sincere felicitari! Cu ajutorul vostru, mi-am pierdut naivitatea, increderea in oameni si visele, acum cred in mine si in ce pot eu sa fac, dar nu mai cred in oameni. Imi pare rau ca mi-am transformat sentimentele in gheata, dar gheata m-a facut puternica, indiferenta. Dar stiu ca o sa treaca si sentimentele de acum... important este sa ma obijnuiesc cu noua viata si sa reusesc sa imi  reeduc sentimentele. Inocenta si naivitate le-am pierdut, acum trebuie sa reusesc si sa nu mai iubesc pe nimeni, sa fac totul doar pentru binele meu, chiar daca asta ii va durea pe unii, eu trebuie sa raman indiferenta, la fel ca restul... Stiu ca fiind indiferenta nu o sa fiu fericita, insa macar nu o sa sufar... 

                                                     Ma crezi ca nu eram asa?

                                                   Azi nici eu nu ma mai recunosc...

Suflet pustiu...

Strig spre tine, dar nu auzi,
Esti aproape, dar te ascunzi.
Nu vreau sa te mai gasesc,
Nici in ochi sa te privesc!

Ma doare ca te-ai schimbat,
Nu pot sa cred ca m-ai lasat,
Dar iti promit ca vei plati,
Si tu la fel vei suferi.

Recunosc, imi va fi dor,
Dar din asta n-am sa mor,
Chiar daca ar fi mai bine asa,
Prea usor nu pot scapa.

Enorm de mult tu m-ai ranit,
Cu vorbe dulci, tu m-ai vrajit...
Cand nici nu credeam, tu ai plecat,
Cu ochii in lacrimi m-ai lasat.

Sufletul mi l-ai ucis,
Cu toate ca tu mi-ai promis
Ca vei ramane aici mereu,
Aproape de sufletul meu!

Stii ca mi-ai ucis sufletul si sentimentele, dar totusi ma intreb..... tu chiar nu te simti deloc vinovat?

O zi pierduta...

Asa de tare ma urasti incat sa imi povestesti aventurile tale amoroase? Esti un imbecil!
Sunt sigura ca intr-o zi te vei intoarce la mine, dar tine minte ca de azi nu mai sunt aici pentru tine... Considera-ma moarta, sau ca nu exist, ca nu m-ai cunoscut niciodata caci eu nici nu pot sa ma mai uit in ochii tai! Nu inteleg cum poti fi asa cu mine, stiind ce simt eu pentru tine?!
Imi doresc foarte mult sa plec undeva departe de locul acesta infect, departe de tine si de tot ce mi-ar putea aminti de trecut, si cu prima ocazie o sa o fac...
In mainile tale eram un trandafir superb, dar nu ai vrut sau nu ai reusit sa ai grija de el, asa ai reusit sa il faci sa se ofileasca si sa ramana fara nici macar o petala... La fel ca trandafirul ce mi l-ai daruit candva, dar eu inca il pastrez pentru ca imi aduce aminte de tine, de adevaratul tu pe care l-am iubit!
Inocenta mea s-a stins rapid, dar extrem de dureros incat parca nu a existat niciodata, insa a lasat multe rani care se vor vindeca extrem de greu... sau poate niciodata.

                                                     Astazi s-a stins o parte din mine...

Esti un monstru...

Esti un idiot!!! Te urasc... pentru ce ai devenit si pentru ca esti orb!!!

Tu chiar nu vezi ce insemni pentru mine? Sau mai mult ca sigur te prefaci ca nu vezi din simplul motiv pentru a ma face pe mine sa sufar. De ce? Ce rau ti-am facut? Nu stiam ca atunci cand iubesti pe cineva, ii faci rau...

Stiu ca ti-am facut mult rau neavand incredere in tine si in iubirea ta, dar de ce exact cand mi-am dat seama ca ma iubesti si cand am ajuns si eu sa te iubesc, tu ai plecat? De ce ai inceput sa o dai in betii si sa iti pierzi timpul si banii cu curve si alcool?

Acum ma uit la tine si nu te mai recunosc, pe tine care spuneai candva ca nu esti la fel ca restul baietilor si ca o sa ramai la fel, ca nu te vei schimba niciodata, si mai ales in cine sau ce esti acum... Nu mai esti ce iubeam...

Imi pare rau... dar acum esti un monstru!

Te urasc pentru ce ai devenit... dar totusi inca te iubesc!!!

                                                         Imi pare rau...

Inca te astept...

De ce nu iti mai pasa de mine? Candva faceai orice pentru ca eu sa fiu fericita, erai mereu acolo cand sufeream... de ce ai plecat? Sa stii ca nimeni nu o sa iti ia locul vreodata!
Ma doare sa te vad azi cu una, maine cu alta, ma doare stiind ca iti distrugi viata si ca in acelaci timp o distrugi si a mea, pentru ca tu ai fost si ramai mereu ce mai buna parte din mine, si distrugandu-te pe tine, ai distrus ce era mai pur si mai curat, pierzand timpul cu curvele, prin cluburi ma dstrugi si te distrusi si pe tine.
Stiu ca niciodata nu o sa stii ce gandesc, probabil ai uitat ca exist, dar eu nu am uitat de tine, ai ramas acolo, adanc in sufletul meu si nu reusesc sa te scot din el. Nimeni nu ma poate ajuta inafara de tine!

Nu ma lasa sa pier, te implor revino cel care ai fost candva!

Mi-e dor...

Durere, vise, juraminte

Mi-e dor de tine,
Mi-e dor de mine,
Mi-e dor de ce eram candva,
Mi-e dor de inocenta ce-mi apartinea...

Ma doare cand stiu ca ma iubea,
Cand stiu ca la mine visa.
Acum stiu ca te-ai schimbat,
Mi-ai furat visele si ai plecat.

Iti promit ca vei plati,
Si tu la fel vei suferi,
Si iti jur ca niciodata
Nu vei iubi o alta fata!

O iluzie!

de ce nu vii din nou in viata mea?
de ce mi-ai furat tot ce aveam candva?
aveam nevoie de iubire,
dar stiu ca asa iti sta in fire...
sa pleci si sa ma lasi asa!

eu te astept, stiu ca intr-o zi,
la bratul meu din nou vei fi,
eu te astept si inca sper
ca nu o sa ma lasi sa pier!

si stiu ca in zadar astept,
si stiu ca in zadar eu sper...
tu n-o sa vi, dar totusi sper
ca nu o sa ma lasi sa pier...

La nervi...

M-am saturat de cei care pretind ca stiu totul! Domnule atotstiutor, ma bucur ca tu le stii pe toate, cu toate ca eu nu stiu nimic, dar aminteste-ti ca eu invat din experienta.
Dar sa stii ca nu te ajuta cu nimic sa le stii pe toate, sa ai nu stiu cate fete, sa crezi ca obtii ce vrei... nu, pe mine nu o sa ma ai niciodata! Oricum habar nu am cine esti, abia acum iti vad adevarata fata si nu imi dau seama cum am putut macar sa ma uit la tine... daca nu te schimbi, ma vad obligata sa imi controlez sntimentele, sa imi gassesc un alt baiat, unul diferit de tine... si sunt convinsa ca intr-o zi voi reusi...

Curand!

Un vis de o clipa...

Mi-e atat de dor... dar de ce, de cine imi e dor?
De el? Nu merita... nu trebuie sa imii fie dor de el
Il vreau aproape, vreau sa il simt langa mine, dar stiu ca nu se va intampla niciodata...
Dar inca sper sa va veni ziua cand va simti la fel ca mine....

Va veni ziua, clipa, cand ma va iubi...